Ciucă: Implementarea Planului Naţional de Luptă împotriva Cancerului va însemna trecerea la medicină personalizată

 Ciucă: Implementarea Planului Naţional de Luptă împotriva Cancerului va însemna trecerea la medicină personalizată

Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni că punerea în aplicare a Planului Naţional de Luptă împotriva Cancerului va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament uneori rigide spre o medicină personalizată, dând asigurări că strategia de luptă împotriva cancerului va fi operaţionalizată.

"Apreciez puterea supravieţuitorilor de cancer din România, care cu tenacitate, dârzenie, curaj şi determinare au reuşit să depăşească un diagnostic pe care toţi îl consideră fără speranţă. (...) Pentru mine, în calitate de prim-ministru al Guvernului României, speranţa este reprezentată de punerea în aplicare a Planului Naţional de Luptă împotriva Cancerului, realizat sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale, cu experţi din Ministerul Sănătăţii, cu reprezentanţi ai societăţii civile şi cu pacienţi oncologici, aceştia din urmă simţind pe pielea lor care sunt hibele sistemului şi înţelegând ce se poate face pentru a fi mai bine. Implementarea planului va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament care sunt uneori destul de rigide spre o medicină personalizată, care presupune o diagnosticare mai precisă şi un tratament adaptat nevoilor fiecărui bolnav în parte", a afirmat Nicolae Ciucă la evenimentul "Provocări şi soluţii privind îmbunătăţirea vieţii supravieţuitorilor de cancer, organizat la Senat.

El a adăugat că România se va alătura ţărilor din vestul Europei în adoptarea tratamentelor inovatoare mai devreme, având în vedere că, până acum, au existat întârzieri destul de mari în introducerea acestora în schemele de tratament folosite în spitalele româneşti.

"Planul insistă şi pe aspectul psihologic al tratamentului, dar, mai ales, pe partea de testări şi diagnostice timpurii. În plus, planul încurajează consultarea interdisciplinară în stabilirea diagnosticului şi tratamentului de urmat. Vor vorbi între ei oncologul, chirurgul, radiologul şi persoana care se ocupă de aplicarea tratamentului cu chimioterapie, dar şi psihologul pentru a stabili o cale de urmat pentru fiecare pacient în parte", a evidenţiat el.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt