Ciolacu: Nu consider că în acest moment România are nevoie de două submarine

Ciolacu: Nu consider că în acest moment România are nevoie de două submarine
foto: Pixabay

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că nu consideră că în acest moment România are nevoie de două submarine şi că deocamdată această este o propunere a unui comandant din Armata României.

Ciolacu a fost întrebat duminică, la Prima News, despre necesitatea Armatei Române de a cumpăra două submarine.

“Înzestrarea Armatei României se face la propunerea comandanţilor de la fiecare armă. Este o propunere de a se cumpăra două submarine. Eu, ca şi prim-ministru, vă spun că nu sunt unul dintre cei care consideră că urgenţă înzestrării Armatei României sunt cele două submarine. Procedura se declanşează acum, aceste submarine s-ar cumpăra peste mulţi ani fiindcă ele nu sunt fabricate, nu le are cineva pe stoc”, a afirmat Marcel Ciolacu.

El a mai anunţat că altele sunt priorităţile României.

“Eu, Marcel Ciolacu, vremelnic prim-ministru al României, nu consider în acest moment că România are nevoie de două submarine. Cred că altele sunt priorităţile, dar decizia nu o ia neapărat…Ştiţi foarte bine că o astfel de achiziţie se merge cu ea în Parlamentul României şi se aprobă în Parlament. Cine propune, pe urmă trebuie să meargă prin CSAT, pe urmă merg la aprobare în Parlamentul României şi la urmă se începe procedura de achiziţie. Nu trebuie să ne alarmăm că un comandant al unei arme din interiorul Armatei face o propunere”, a explicat premierul.

El a adăugat că în calitate parlamentar nu va vota această propunere.

Afla mai multe despreciolacusubmarineromania
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt