Ciolacu, despre Neptun Deep: În 2027 vom avea prima moleculă de gaz extrasă din Marea Neagră. Expert în energie: Toate tendinţele din industrie merg pe hidrogen pentru decarbonizare, produs din surse regenerabile, ce vom face cu gazul

Ciolacu, despre Neptun Deep: În 2027 vom avea prima moleculă de gaz extrasă din Marea Neagră. Expert în energie: Toate tendinţele din industrie merg pe hidrogen pentru decarbonizare, produs din surse regenerabile, ce vom face cu gazul

România are expertiză şi experienţă pentru a deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, a declarat premierul Marcel Ciolacu, care a anunţat începerea proiectului de construire a exploatării OMV-Romgaz din Marea Neagră.

„Ştiu că au fost probleme pentru cele două mari companii implicate, OMV şi Romgaz, iar eforturile făcute de cei doi parteneri sunt impresionante. Am convingerea că după anunţul investiţiei, lucrările se vor derula cu mare viteză, astfel încât să avem în 2027 prima moleculă de gaze extrasă din Marea Neagră. Vrem să continuăm marea moştenire energetică pe care o are România”, a arătat Ciolacu.

El a spus că acest proiect va arăta că România îşi poate controla propriul destin energetic.

 

„Pe drept cuvânt atenţia întregii lumi se va îndrepta către noi. Vom fi un pilon de stabilitate şi dezvoltare regională într-o realitate geopolitică nouă şi provocatoare. Este esenţial ca lucrările la proiectul din Marea Neagră să fie începute cât mai curând”, a subliniat premierul.

 

Fostul premier Nicolae Ciucă a precizat că exploatarea din Marea Neagră a fost un obiectiv asumat la nivelul coaliţiei în programul de guvernare.

„Un potenţial important de care ţara noastră dispune, este elementul energetic, România poate produce energie curată. Apoi avem industria alimentară şi am discutat cu premierul ce trebuie să facem ca să completăm producţia cu procesarea, la asta se adaugă IT şi tehnologia. În 2027, România ar putea să anunţe independenţa în producţia de gaz, în plus, putem revitaliza industria chimică şi petrochimică”, a mai spus Ciucă.

 

Experţii în energie au păreri împărţite despre exploatarea din Marea Neagră. În timp ce unii spun că proiectul vine cu zece ani prea târziu şi că statul român are încă un litigiu cu OMV la Curtea de Arbitraj de la Paris privind exploatrea respectivă.

 

„Toate tendinţele din industrie merg pe hidrogen pentru decarbonizare, produs din surse regenerabile, ce vom face cu gazul? Chiar dacă îl vom da la export, va fi folosit în alte state europene, ceea ce tot va afecta clima”, spune expertul în energie Corina Mustafa.

 

Totuşi, expertul în energie Eugenia Guşilov a evidenţiat faptul că poate fi produs hidrogen şi din gaze naturale şi că, prin exploatarea de gaze naturale, România ar putea ajuta Republica Moldova să scape din ghearele dependenţei energetice de Federaţia Rusă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: