Bulgarii merg la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Bulgarii merg la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Bulgarii ies duminică la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care sunt chemaţi să decidă între şeful de stat în exerciţiu, Rumen Radev, şi rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gherdjikov, relatează dpa.

La primul tur, acum o săptămână, generalul în rezervă Radev, în vârstă de 58 de ani, a ratat cu puţin realegerea, obţinând circa 49% din voturi. Profesorul Gherdjikov, şi el tot în vârstă de 58 de ani, a obţinut circa 22%.

Nu au fost publicate sondaje de opinie înainte de al doilea tur, dar analiştii îi dau mai multe şanse preşedintelui în exerciţiu.

Fost pilot de vânătoare, Radev a fost ales în 2016 cu sprijinul socialiştilor, foşti comunişti, care îl susţin şi acum, şi este un critic virulent al fostului premier Boiko Borisov, din partidul conservator GERB şi a cărui administraţie a fost acuzată de corupţie.

Gherdjikov, la rândul său, este independent, dar susţinut de GERB. Absolvent al Universităţii Humboldt din Berlin, Gherdjikov a primit şi susţinerea indirectă a partidului minorităţii turce Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi (DPS), înaintea celui de-al doilea tur.

Alegerile legislative din Bulgaria, desfăşurate duminica trecută, împreună cu primul tur de scrutin al prezidenţialelor, au fost câştigate de noul partid anticorupţie "Continuăm Schimbarea", cu peste 25% din voturi, urmat de GERB, cu 22%, şi DPS, cu 13%, Partidul Socialist obţinând doar 10%, ceea ce a determinat-o pe lidera formaţiunii, Kornelia Ninova, să-şi prezinte demisia.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt