Avocatul Poporului, Renate Weber, îi cere premierului Florin Cîţu să-i comunice motivele pentru care cele 20 de hotărâri adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) de la începutul anului 2021 până în prezent nu au fost publicate în Monitorul Oficial, informează Agerpres.
„Având în vedere că publicarea în Monitorul Oficial este o condiţie de intrare în vigoare a unui act normativ şi că prin această operaţiune se asigură accesul publicului la conţinutul acestuia, vă rugăm să ne comunicaţi motivele de fapt şi de drept pentru care, pe de o parte, hotărârile adoptate de acest organism de la începutul anului 2021 şi până în prezent nu au respectat condiţia publicării în Monitorul Oficial şi pe de altă parte anumite hotărâri adoptate tot în acest an de către CNSU (nr. 12/2021, nr. 13/2021 şi nr. 14/2021) nu au fost publicate nici pe site-urile gov.ro şi stirioficiale.ro”, prevede solicitarea postată, marţi, pe site-ul Avocatului Poporului.