În timp ce plăteşte consultanţă tocmai pentru a găsi soluţii de îmbunătăţire a colectării taxelor şi impozitelor, statul risipeşte bani buni prin alte proiecte legislative. Este pe cale să apară mama tuturor agenţiilor - o nouă agenţie guvernamentală, care va coordona toate companiile de stat şi va fi în subordinea premierului. Motiv pentru care deputaţii liberali spun că proiectul este făcut cu dedicaţie petru Marcel Ciolacu.
Se cheamă Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, iar proiectul pentru înfiinţarea ei a ajuns deja la Camera Deputaţilor. Noua instituţie va stabili indicatorii de performanţă pentru companiile de stat şi tot ea va face şi evaluările.
Agenţia va fi în subordinea premierului şi înfiinţarea ei a stârnit nemulţumiri în interiorul PNL, partid care va preda funcţia de prim-ministru la finalul acestei luni. Ea va fi condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat şi de doi vicepreşedinţi. Numirile vor fi făcute de şeful Guvernului.
O altă lege cu impact negativ asupra bugetului de stat va intra în vigoare din iunie. Scutirea de impozit pe venit a IT-iştilor se va aplica şi pentru angajaţii din cadrul instituţiilor publice locale. Măsura este în contradicţie şi cu cel mai recent raport al Băncii Mondiale. Chiar dacă încă nu a fost făcut public, raportul este puternic contestat de către experţii în fiscalitate şi economie.
Potrivit celor care au citit raportul, acesta propune, printre altele, eliminarea facilităţilor pentru IT, construcţii şi agricultură, renunţarea la cotele diferite de TVA şi trecerea la impozitarea progresivă. România a mai folosit impozitarea progresivă până în 2005, atunci când a făcut trecerea la cota unică.