Cea mai grea căpșună din lume - Prima News

Cea mai grea căpșună din lume

Un fermier din Israel este deținătorul celei mai grele căpșuni din lume. Bărbatul a intrat în Cartea Recordurilor datorită fructului care cântărește nu mai puțin de 289 de grame. Căpșuna face parte dintr-un soi local, recunoscut pentru fructele uriașe pe care le produce.

Căpșuna cântărește de aproximativ cinci ori mai mult decât fructele obișnuite din soiul Ilan. Pe lângă greutatea
impresionantă pe care îl are, fructul are o lungime de 18 centimetri, o grosime de 4 centimetri și o circumferință de 34 de centimetri. Familia fermierului crește căpșuni de peste 40 de ani, iar aceasta este cea mai mare pe care au descoperito până acum.

Bărbatul a declarat că a așteptat cu nerăbdare confirmarea celor de la Cartea Recordurilor, de mai bine de un an de zile. Căpșuna a fost culeasă în februarie 2021 și a fost păstrată în congelator pentru a-i putea dovedi, ulterior, dimensiunile uriașe. Cu toate acestea, fermierul spune că fructul și-ar fi pierdut jumătate din dimensiunea reală.

Recordul anterior pentru cea mai grea căpșună din lume a fost deținut de un fermier japonez. Căpșuna acestuia
cântărea 250 de grame și a fost recoltată în anul 2015.

Total
0
Shares
Total
0
Share