Buget tăiat la Muncă şi Sănătate

Buget tăiat la Muncă şi Sănătate

Ministerul Apărării va primi în 2023 cu 50% mai mulţi bani decât a avut anul acesta. Iar pe lista ministerelor favorizate de proiectul de buget pentru la anul este şi cel al Familiei care va primi de şase ori mai multe fonduri decât a avut în 2022.

În schimb, banii sunt mai puţini la Sănătate şi Energie. La coada listei este Educaţia, care rămâne cu un procent din PIB de 2,1 %, cel mai mic din Europa. În schimb, prin proiect, care va fi dezbătut săptămâna viitoare în Parlament, sunt alocaţi mai mulţi bani pentru investiţii, cea mai mare sumă din ultimii ani, peste 100 de miliarde de lei.

Pentru prima dată după mulţi ani, bugetul anului viitor a fost publicat înainte de încheierea sesiunii parlamentare. Până acum guvernanţii nu se grăbeau şi făceau publice cifrele abia în ianuarie sau februarie. Printre instituţiile care vor avea un buget mai mare în 2023 este Ministerul Apărării, cu 52%, mai exact 35 de miliarde de lei. Urmează Ministerul Mediului care se apropie de 3,8 miliarde de lei, cu o majorare de 76% faţă de anul trecut.

Guvernul a mărit substanţial şi bugetul Ministerului Cercetării care depăşeşte 3 miliarde de de lei, iar topul se poate închide cu Ministerul Familie care va avea un buget de 6 ori mai mare, peste 600 de milioane de lei, dar şi Administraţia Prezidenţială care va dispune de 120 de milioane de lei.

Bugetul de anul viitor este construit pe o creştere economică de 2,8% Guvernul estimează că în 2023 deficitul bugetar va ajunge la 4,4% din PIB, urmând ca până în 2026 să scadă până la 2,9%.

La polul opus sunt 7 ministere care vor avea mai puţini bani în 2023. Cea mai mare scădere este la Ministerul Energiei, care va avea un cu 64% mai puţini bani. Scăderi sunt şi la Ministerul Justiţiei, care pierde mai mult de jumătate din buget de anul acesta. Bani mai puţini vor fi şi la Sănătate, dar şi la Ministerul Muncii.

Ministerul Educaţiei rămâne din nou la coada împărţelii. Nici anul acesta cei 6% din PIB pe care statul îii promite în ultimii ani nu vor fi alocaţi. Educaţiei i se va acorda doar 2,1% din buget şi reprezintă cel mai scăzut nivel de finanţare de până acum.

În cazul investiţiilor, bugetul de anul viitor se arată foarte darnic. Guvernul a alocat cei mai mulţi banii din ultimii 30 de ani. Peste 100 de miliarde de lei, adică 7,22% din PIB.

În proiect sunt menţionate şi veniturile bugetare. Acestea sunt prevăzute la peste 539 de miliarde lei, adică 34,77% din PIB, iar estimările spun că cele mai mari ponderi le vor înregistra contribuţiile de asigurări sociale, urmate de TVA, banii primiţi din partea Uniunii Europene şi accize. Guvernul estimează că în 2023 inflaţia va ajunge la 9,6%.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt