Brigada Rutieră a aplicat o sancţiune pentru nesemnalizarea gropii în care a căzut o maşină a Jandarmeriei

Brigada Rutieră a aplicat o sancţiune pentru nesemnalizarea gropii în care a căzut o maşină a Jandarmeriei

Brigada Rutieră a aplicat o sancţiune contravenţională executantului care efectua lucrări pe şoseaua Fundeni, unde o autospecială a Jandarmeriei a căzut într-o groapă.

De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de lucrări neautorizate în zona drumului public.

"În jurul orei 10,00, prin apel 112, Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier, care a avut loc pe şoseaua Fundeni. Din primele date, conducătorul unei autospeciale aparţinând unei unităţi a Jandarmeriei ar fi pătruns pe o zonă în care se efectuează lucrări în partea carosabilă", informează Biroul de presă al Brigăzii Rutiere.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt