Boosterul creşte de peste 10 ori numărul de anticorpi faţă de valorile înregistrate la 6 luni de la rapel

Boosterul creşte de peste 10 ori numărul de anticorpi faţă de valorile înregistrate la 6 luni de la rapel

Un studiu realizat de compania MedLife arată că 99% dintre persoanele vaccinate împotriva COVID-19 cu o a treia doză prezintă un titru de anticorpi anti-S protectivi împotriva formelor severe de boală. Conform datelor analizate, eficienţa celei de-a treia doze se observă la toate categoriile de vârstă, fără diferenţe majore între segmente. După ce titrul de anticorpi scade, în medie cu 78%, în interval de 6 luni de la administrarea rapelului, doza a treia readuce titrul de anticorpi la cote înalte, depăşind de aproape trei ori valorile maxime înregistrate la 10 zile de la rapel.

Studiul MedLife a analizat răspunsul imun al organismului în urma vaccinării împotriva COVID-19 la 10 zile, la 3 luni şi 6 luni de la rapel. În cadrul studiului, cercetătorii au analizat un eşantion de 248 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 70 de ani, vaccinate cu trei doze Pfizer. Acestora le-au fost recoltate probe biologice în vederea detectării anticorpilor IgG anti-Spike la 10 zile după administrarea booster-ului.

„După doza a treia de vaccin, procentul celor care au un titru de anticorpi protectivi creşte cu 20 de puncte procentuale faţă de intervalul 6 luni de la rapel”, a anunţat compania.  

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt