Atacurile Rusiei nu s-au oprit nici astăzi, iar Ucraina continuă și ea contraofensiva. Cele două țări se acuză reciproc de bombardamente, iar civilii sunt primii care suportă consecințele. Pe teritoriul Federației Ruse a avut loc o nouă tragedie aviatică. Un avion militar s-a prăbușit într-un cartier rezidențial din Siberia, în timpul unor teste.
Avionul de vânătoare s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din Irkuțk. Piloții s-ar fi sufocat și au murit după ce aparatul de zbor s-a depresurizat. Avionul a rămas fără combustibil și s-a prăbușit peste un bloc de locuințe. Conform presei locale, armata rusă efectua teste de zbor pentru mai multe aeronave SU-30. Este al doilea avion militar care se prăbușește în Rusia în ultimele cinci zile.
Pe teritoriul Ucrainei, peste un milion de locuințe nu au nici acum curent electric. Autoritățile impun în continuare restricții și cer utilizarea energiei electrice cu prudență. Curentul se întrerupe temporar în Kiev și în alte șapte regiuni. În Harkov, străzi întregi sunt în beznă, iar oamenii se descurcă din ce în ce mai greu.
În acest timp, în Herson, regiune alipită Rusiei după referendum, evacuările civililor sunt în toi. Până acum, 25.000 de oameni și-au părăsit locuințele. Deși pleacă fără să știe când și dacă se vor mai întoarce acasă, încearcă să-și păstreze speranța.
Ministrul Apărării din Federația Rusă le-a transmis telefonic omologilor săi din Marea Britanie, Franța și Turcia îngrijorarea sa că Ucraina ar putea folosi o ,,bombă murdară”. De cealaltă parte, Rusia ar pregăti un atac sub steag fals în Herson, acuză Ucraina.
Declarația care a provocat însă șoc este cea a unui moderator de la postul Russia Today care a îndemnat, în direct, la genocid. La scurt timp, postul de televiziune a anunțat că l-a concediat. Propagandistul și-a cerut scuze pentru comentariile sale pe un canal de Telegram.
foto: twitter.com/TpyxaNews