Primar acuzat de un accident grav

Primar acuzat de un accident grav

Un primar din judeţul Suceava a fost căutat de poliţie pentru că, spun mai mulţi localnici, ar fi provocat un accident şi ar fi fugit de la faţa locului. Victima a ajuns la spital cu mai multe coaste rupte. Căutat acasă de poliţişti, edilul nu a răspuns. L-au găsit a doua zi, atunci când primarul le-a spus că totul este o înscenare. Mai mult, la verificarea maşinii sale nu s-a descoperit nicio avarie

Accidentul a avut loc în comuna suceveană Satu Mare. Mai mulţi localnici susţin că l-ar fi văzut pe primar consumând alcool în bar, după care s-a suit la volan şi a plecat. Pe drum, ar fi intrat pe contrasens şi ar fi lovit o maşină. După care ar fi fugit de la locul accidentului fără să vadă ce s-a întâmplat şi în ce stare este celălalt şofer, spun martorii.

Anunţaţi de martori, poliţiştii s-au dus la locuinţa edilului. Masina era parcată în curte, dar nu le-a răspuns nimeni. După 12 ore edilul şi-a făcut apariţia şi a negat tot. Primarul spune că nu a auzit atunci când poliţiştii i-au bătut în poartă.

Poliţiştii au verificat maşina primarului pentru a vedea dacă este lovită. Supriza a fost ca nu au găsit nicio avarie. Acum trebuie să verifice camerele de supraveghere din zonă şi să afle cine a produs de fapt accidentul.

foto: arhivă

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt