Lory din Vulcan, o poveste despre pasiune

Lory din Vulcan, o poveste despre pasiune

,,Îmi plac cursele care îmi dau adrenalină, care mă duc în locuri noi. Poate să fie drumul cât de strâmt.” Asta spune Loredana Zainea, o tânără care dărâmă toate miturile când vine vorba de meserii. Are 29 de ani, o înălţime de un metru şi 59 de cm şi doar 45 de kilograme, dar conduce tirul mai bine decât unii bărbaţi. A plecat din Valea Jiului şi de trei ani bate Anglia în lung şi-n lat, în cabina unui camion. Nu are şi nu îi pasă de prejudecăţi, cu toate că în această industrie dominată de bărbaţi, ele există la orice pas.

Ea e Lory din Vulcan. De mică a fost pasionată de maşini. Cel care i-a marcat cursul vieţii a fost bunicul Florea, şofer de camion. O lua cu el peste tot şi îi spunea că într-o zi şi ea va mânui volanul acela mare. Acum, îl mânuieşte ca pe un computer.

La 18 ani, a primit cadou de la bunica prima ei masina. Un Volswagen Vento, pe care n-o să-l vândă niciodată. Iubea pur şi simplu să conducă, dar parcă simţea că Valea Jiului e prea mică pentru ea. Aşa că a strâns bani şi a făcut şcoala de soferi pentru categoriile C si E, cu gândul că vrea să muncească pe tir.

S-a angajat la o companie de transport în Europa şi, cu iubitul ei de atunci, a condus pe tot continentul timp de un an şi jumătate. A fost greu. Nu dormea acasă şi nu mânca la masă. Şofau amândoi câte patru ore şi jumătate, iar apoi luau pauză.

Acum trei ani, a decis să şi facă un cuib, la Coventry, în Anglia. La început, căra marfă dintr-un punct în altul al Regatului. Erau drumuri lungi, dar în fiecare seară era acasă. Îşi aminteşte şi prima păţanie. S-a împotmolit cu tirul pe un drum îngust şi, de spaimă, a vrut să lase camionul în drum şi să plece. Viaţa în Anglia nu e simplă, dar Lory nu se lasă. Ştie să parcheze tirul mai bine decât unii colegi şi chiar atrage invidie. Cel mai greu îi este să descarce. Greutăţile sunt mari si nu mereu primeşte ajutor.

Îi este dor de România. Visează că într-o zi o să-i fie bine şi acasă. Lory, fata din Vulcan care dărâmă mituri, ne arată că nimic nu e imposibil. Că într-o lume a bărbaţilor, o femeie poate face faţă. A muncit şi a reuşit ce şi-a propus să-l facă mândru pe bunicul Florea.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt