Accident cumplit în Vrancea. Un mort şi patru răniţi

Accident cumplit în Vrancea. Un mort şi patru răniţi

O femeie a murit, iar alţi patru pasageri au fost grav răniţi într-un accident care a avut loc în judeţul Vrancea. Două maşini au fost implicate. Victimele au avut nevoie de echipajele de descarcerare pentru a fi scoase din autoturisme. Vă avertizăm că urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!

Accidentul a avut loc în comuna vrânceană Garoafa. Când au ajuns la faţa locului, salvatorii au găsit cinci victime. Patru femei şi un bărbat. O femeie de 76 de ani, pasageră într-una dintre maşini, a fost scoasă din autoturism în comă. Medicii de pe ambulanţă au resuscitat-o minute în şir, însă, n-au mai putut-o salva şi au declarat decesul.

Celelalte patru victime au fost preluate de medicii de pe ambulanţă şi transportate la cel mai apropiat spital. Şoferii, impicaţi în accident, au fost testaţi cu aparatul etilotest, dar niciunul nu consumase alcool. Traficul pe DN2E85 a fost blocat, mai bine de o ora, pe ambele sensuri de drum. Cel mai propabil şi în cazul acestui accident viteza a fost de vină. Pedepsele pentru şoferii care conduc cu viteză ar putea să se schimbe în viitorul apropiat.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt