Zăpezile de altădată, o amintire

Zăpezile de altădată, o amintire

În ciuda faptului că avem drumuri blocate şi localităţi izolate, zăpezile de altădată sunt acum doar o amintire. Potrivit estimărilor climatologilor iernile vor deveni tot mai blânde, iar ploile vor lua locul ninsorilor. Şi numărul zilelor cu zăpadă este tot mai mic de la an la an, iar cel mai pesimist scenariu arată că România ar putea să rămână fără peisajul alb din cauza încălzirii globale.

Iarna anului 1954 rămâne şi astăzi în amintirea românilor ca fiind cea mai grea din istoria măsurătorilor ANM. Capitala a fost cea mai afectată de ninsoarea puternică de la începutul lui februarie. Situaţia dramatică era tratată cu umor la televizor.

Marile oraşe ale ţării erau îngropate în troiene înalte de 5 metri, iar în unele zone munţii de zăpadă ajungeau să acopere până şi casele oamenilor. Astfel că uşile şi ferestrele nu se mai puteau deschide. Pentru că riscau să moara de frig sau foame în case toată lumea s-a mobilizat şi a ieşit afară să dea zapadă, s-au făcut tuneluri şi tranşee.

Pe lângă ninsoarea puternică s-au înregistrat atunci şi cele mai scăzute temperaturi, de până la -20 de grade. Oamenii îşi amintesc şi acum zăpezile de altădată.

Anii au trecut. iar în România nu s-a mai înregistrat nicioadată un episod ca cel din 1954. Din contră, iernile au devenit tot mai blânde, iar numărul de zile cu zăpadă este tot mai mic.

foto: ANF

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: