Un nou val de atacuri sextortion. Utilizatorii sunt păcăliţi că au fost filmaţi în ipostaze intime

Un nou val de atacuri sextortion. Utilizatorii sunt păcăliţi că au fost filmaţi în ipostaze intime

A apărut un nou val de atacuri de tip sextortion. Oamenii primesc mailuri în care li se cer bani ca să nu fie publicate imagini compromiţătoare cu ei. Hackerii trimit mesaje prin care îşi anunţă victimele că au fost filmate prin camera propriului calculator, în ipostaze intime ori când au vizitat site-uri pentru adulţi. Pentru a fi credibili, le trimit şi o parolă folosită cândva sau pe care o folosesc chiar în prezent. Şi asta nu e tot. Hackerii îi ameninţă că vor trimite pozele către rude şi colegi dacă nu plătesc suma cerută.

Am discutat despre acest subiect la FOCUS cu Alexandru Angheluş, specialist în securitate cibernetică şi colaborator al Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică, care i-a sfătuit pe cei care primesc astfel de mesaje să le ignore deorece ,,nu oferă indicii clare despre ceea ce într-adevăr au. Dar, pot spune că au imagini, că au instalat un virus, pot spune multe lucruri, dar nu există nimic clar. Nu există o fotografie care să arate persoana vizată, ci pur şi simplu sunt nişte texte cu indicaţii generale."

Alexandru Angheluş a mai precizat că înainte de toate ,,trebuie văzut de unde vine e-mailul, cum este scris, de obicei aceştia fac anumite greşeli de ortografie. Un alt aspect este apariţia acelui semn de întrebare acolo unde ar trebui să fie diacritice deoarece nu folosesc calculatoare unde este instalată limba română şi atunci acestea par dereglate."

Din păcate, cei care pică în plasa acestor hackeri nu prea au ce mai face. ,,Dacă a apucat să plătească sau să facă ceva este aproape imposibil să fie descoperit cel care a pus la cale această campanie de şantaj", a mai spus Alexandru Angheluş

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt