Un nou stupefiant face ravagii prin cluburile din Capitală. Substanţa ,,Gi" sau ,,Gina" este asemănătoare drogului violului. Pusă pe ascuns în sucurile şi băuturile energizante ale femeilor, substanţa le lasă fără apărare pe victimele agresiunilor sexuale. Mai mult, un dozaj neatent, adică o singură picătură în plus, poate duce la moartea victimei.
Substanţa psihoactivă recent identificată în cluburile din Capitală este extrem de periculoasă. Dă halucinaţii, duce la lipsa oricărei capacităţi de reacţie, dar şi la pierderi de memorie. Traficanţii îl numesc ,,GI”.
Stupefiantul se vinde pe piaţa neagră sub formă lichidă. Cel mai adesea se dizolvă în sucuri sau energizante. Apărut recent pe piaţa locală, drogul este de multe ori vândut în doze care-l pot face letal.
Deocamdată, drogul se regăseşte doar pe lista Uniunii Europene de monitorizare a substanţelor neclasificate.
Se depistează greu, întrucât nu are gust, culoare sau miros.
Specialiştii trag un semnal de alarmă şi le recomandă celor care freceventează cluburile de noapte să fie foarte atenţi la ce ingerează. Pentru a elimina orice risc e de preferat să consume doar băuturi îmbuteliate.