Staţie de metrou inaugurată acum, dată în folosinţă la anul

Staţie de metrou inaugurată acum, dată în folosinţă la anul

O nouă staţie de metrou a fost inaugurată în Capitală, însă… degeaba. Staţia Tudor Arghezi din Berceni a fost deschisă cu surle şi trâmbiţe, de un un ministru, un primar şi un şef de partid de la guvernare. De folosit, însă, va fi folosită la primăvară, după ce vor fi făcute toate testele. Este a 63-a staţie de metrou din Capitală, prima constuită de o adminsitraţie locală. Investiţia a fost de peste 50 de milioane de euro, bani europeni.

Inaugurată cu mare fast de un alai de oficialităţi, staţia de la capătul Magistralei 2 ar urma să fie tranzitată de peste 10 mii de călători zilnic. Asta, însă, abia din primăvara lui 2023.

Alături de jurnalişti, politicienii prezenţi au fost urcaţi în garnitura de metrou care îi aştepta şi au circulat pe traseul încă netestat de Metrorex. Şi au fost testaţi… cu călători la bord. Întocmai cum Nicolae Ceauşescu a făcut probele la metroul bucureştean, timp de o lună, în 1979. Construcţia staţiei supraterane Tudor Arghezi a început acum doi ani şi a costat peste 50 de milioane de euro.

Cu prilejul acesta, Metrorex a prezentat şi prima poartă antisuicid din Bucureşti, amplasată în staţia Berceni. Poarta are, însă, cinci metri, şi se află tocmai la capătul peronului.

Autorităţile anunţă că Magistrala 2 va fi prelungită cu încă trei staţii, care se vor întinde până în comuna Berceni. Acestea se află la etapa studiilor de fezabilitate.

foto: captura video

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt