Nu doar hotelierii şi patronii din turism se pregătesc pentru o vară de foc, ci şi salvatorii din adâncuri. Scafandrii de la ISU Dobrogea şi-au chemat colegii din zeci de judeţe, ca să-i antreneze şi să fie gata pentru orice incidente ce pot apărea în weekendurile aglomerate ale verii. Pentru asta se pregătesc intens în fiecare zi, în mare, iar scenariile după care acţionează sunt dintre cele mai grele.
Cel mai greu pentru un scafandru este să recupereze o victimă dintr-o zonă greu accesibilă, unde chiar şi un profesionist poate da de necaz. Pericolele pândesc în fiecare secundă şi nici condiţiile meteo nu sunt întotdeauna favorabile. Iar curenţii pot face misiunile de salvare aproape imposibile, indiferent că vorbim de mare, Dunăre sau râuri. Nimic nu se compară însă cu scufundarea în mare, când vine vorba de salvări la adâncime. Iar aici, şi valurile pot face viaţa foarte grea unui scafandru.
În fiecare an, scafandrii ISU sunt alarmaţi de sute de ori în timpul sezonului estival. Cele mai multe cazuri sunt oameni înecaţi şi duşi de curenţi şi valuri sub stabilopozi, departe de locul unde au fost văzuţi ultima oară Ca să scoată victima dintre stânci, salvatorii trebuie să improvizeze tot felul de unelte şi chiar tiroliene.
Scafandrii au costume speciale, complexe, menite să-i protejeze şi să-i ţină în siguranţă mult timp, la zeci de metri adâncime. Pe lângă tehnicile de scufundare, salvatorii testează şi capacitatea de rezistenţă la frig şi coordonarea în apă foarte rece, dar şi anduranţa echipamentelor la condiţii extreme.
Scafandrii ISU Dobrogea şi colegii lor detaşaţi din 35 judete rămân pe Litoral, să salveze vieţi, până la începutul lunii septembrie.