Crede în bine. Împreună construim speranţa

Crede în bine. Împreună construim speranţa

O treime dintre români sunt în risc de sărăcie şi excluziune socială, iar aproape jumătate dintre noi trăim în locuinţe supraaglomerate. Pentru mulţi sunt doar cifre, dar ele reprezintă mame, copii, bunici sau vecini, oameni apropiaţi nouă. Un exemplu este Georgiana, mamă a doi copii, fără sprijinul unui soţ sau al unor rude, asta până a decis să facă o schimbare. Iar această schimbare a venit prin intermediul organizaţiei Habitat for Humanity care îi construieşte o casă la Cumpăna, în judeţul Constanţa. O poveste tristă s-a transformat astfel într-un viitor cu speranţă şi zâmbete.

Familia Olescu. Adică Georgiana, Roberto şi David. E o situaţie des întâlnită: mamă singură, doi copii. Tatăl e plecat, vine din când în când acasă, dar nu este un sprijin pentru ei. La 30 de ani, Georgiana a fost nevoită să ia viaţa de la capăt. Şi-a luat copiii şi au stat la o rudă…care s-a săturat însă de musafiri, câteva luni mai târziu.
Acum locuiesc cu chirie în casa unor prieteni.

O dată pe lună, Georgiana bate drumul până la Bucureşti, pentru că unul dintre băieţi are o malformaţie a coloanei vertebrale. În plus, a fost recent operat şi i-a fost scos un rinichi. Acum însă, viaţa lor a început să prindă contur. Vor avea o casă şi vor putea să trăiască în condiţii mai bune.

Şantierul de la Cumpăna este un izvor de poveşti. Voluntarii fac minuni şi transformă tristeţea în finaluri fericite. Nu contează că au 16, 30 sau peste 50 de ani. Să ştie că o familie locuieşte într-o casă normală şi are o viaţa decentă le aduce cea mai mare bucurie.

A fi voluntar înseamnă noi prietenii, experienţe şi emoţie. Sub căşti toţi sunt la fel, ghidaţi de un scop comun: să clădească un viitor mai bun pentru cei aflaţi în nevoie. Aşa cum au făcut pentru Georgiana.

foto: facebook.com/habitat.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt