Caietul şifonat, cu pagini rupte pătate cu unt sau ou, cu coperte îngălbenite, caietul, vă spuneam, în care mama a notat retete de la mama ei, pe care mama ei le-a scris, la rândul său, după dictarea mamei ei … şi şirul poate continua…. îşi croieşte drum spre lumină. Vorbim despre proiectul Caiete de reţete. Iniţiatorii lui vor să adune cât mai multe reţete din mediul urban, să le arhiveze, analizeze şi promoveze. Sunt parte din patrimoniul cultural imaterial românesc, spun cei doi antropologi care au avut ideea.
Sunt deja peste 60 de caiete de reţele arhivate de Anca Dănilă şi Ionut Dulămiţă. Cei doi antropologi încearcă să recupereze o bucată de patrimoniu total nevalorificată: caietele de reţete din mediul urban. Agendele cu pete de ulei şi cafea în care doamnele notau feluri de mâncare, în special înainte de ’90, primite de la prietene, vecine, colege de serviciu. De multe ori, reţetele erau scrise pe câte un şerveţel sau o jumătate de plic, şi lipite apoi în CAIET.
Revoluţia a adus o schimbare nu numai în numărul reteţelor şi în varietatea ingredientelor, dar şi în numele prăjiturilor. În vremea în care tot ce conta în România era politica, au apărut prajiturile ,,Ochelarii lui Victor Ciorbea", ,,Ochii lui Petre Roman", ,,Poşeta Elenei Udrea" sau ,,Şuviţa lui Traian Băsescu".
Experienţele gastronomice combinate, din perioada interbelică, din comunism, de după 89, au dat naştere unei bucătării noi, comunitare, bazată pe multă inventivitate. Noile menuri unice, originale, au fost testate în laboratoarele proprii ale gospodinelor de la bloc.
Emil îi enumeră bunicii, în casa ei din Braşov, dulciurile cu care îl răsfăţa ea în copilărie şi-şi aminteşte cum se pitea sub masă ca să mănânce pe ascuns. Emil şi bunica lui continuă seria de mini-documentare „Caiete de Reţete”.
Este prima iniţiativă de acest gen la nivel naţional. Anca şi Ionuţ speră că toate reţetele de aici, care au învins deja timpul, vor fi parte dintr-o comoară care va fi lasată moştenire din generaţie în generaţie.
