Capitala va avea un plan urbanistic general nou, care îi va lua locul celui adoptat în urmă cu 22 de ani! Anunţul a fost făcut de primarul general. Nicuşor Dan spune că o primă versiune va fi gata în decembrie anul acesta. Elaborarea noului plan urbanistic era blocată din 2014.
,,Din păcate tot ce vedem azi este consecinţa unei dezvoltări preponderent speculative. Şi asta însemnat blocuri ntre case, asta a însemnat blocaje în trafic, dispariţii de spaţii verzi, cartiere fără şcoli şi grădiniţe. (...) Planul Urbanistic General înseamnă în sfârşit o dezvoltare sustenabilă a Bucureştiului." Este declaraţia lui Nicuşor Dan, după ce a anunţat că a deblocat Planul Urbanistic General. Totul vine în contextul în care în ultimii ani în Bucureşti s-a construit de multe ori haotic.
Potrivit primarului general, în trecut, municipalitatea ceda la presiunile dezvoltatorilor. Nicuşor Dan spune că în ultimii doi ani Primăria a fost implicată în cinci-şase sute de procese pentru că a refuzat să emită documente pentru construcţii ilegale. Edilul a criticat şi Inspectoratul de Stat în Construcţii şi vrea să atace în instanţă amenda primită în decembrie.
Contractul pentru revizuirea planul urbanistic general a fost semnat în 2013, cu un consorţiu condus de Universitatea de Arhitectură Ion Mincu. Din 2014 şi până acum a fost blocat.