Circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă pe reţeaua feroviară din nordul ţării

Circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă pe reţeaua feroviară din nordul ţării

Circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă pe reţeaua feroviară din partea de nord al ţării, personalul feroviar fiind activat pentru intervenţia operativă, necesară asigurării continuităţii traficului feroviar, a anunţat, marţi, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, s-a intervenit cu drezine pantograf şi cu personal propriu pe raza Regionalei CF Iaşi, pe intervalul de staţii Silhoasa - Larion, unde s-a acţionat pentru verificarea sistemului de alimentare cu energie electrică a liniei de contact. Până la finalizarea operaţiunilor de verificare şi de constatare a eventualelor deranjamente la linia de contact de pe acest segment, două trenuri de călători - IR 1831 şi R 5711 - au fost oprite temporar în gările Silhoasa şi Coşna, unde au fost îndeplinite condiţiile optime de staţionare, garniturile dispunând de căldură şi lumină.

În prezent, traficul feroviar a fost reluat, în condiţiile normale, pe segmentul Silhoasa - Larion

"Facem precizarea că măsura staţionării temporare, în intervalul necesar operaţiunilor de intervenţie cu drezinele pantograf, are drept scop reluarea traficului în cel mai scurt timp şi în condiţii optime de circulaţie. Călătorii sunt rugaţi ca, în această perioadă, să solicite informaţiile referitoare la condiţiile de circulaţie a trenurilor la numărul de telefon CFR 021/9521, iar pentru verificarea orelor de sosire sau de plecare din gări pot accesa site-ul administratorului infrastructurii feroviare - www.cfr.ro, domeniul camere web -, unde panourile de sosiri/plecări sunt actualizate din minut în minut", se arată în comunicatul citat.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt