16 iulie, Ziua donatorului de organe. Peste 5.000 de pacienţi, pe listele de aşteptare

16 iulie, Ziua donatorului de organe. Peste 5.000 de pacienţi, pe listele de aşteptare

Recunoştinţa celor care trăiesc datorită altruismului unor semeni, Donator Înger sau în viaţă, este continuă şi permanentă. Începând din 2014 ziua de 16 iulie a fost declarată Ziua Naţională a Donatorului de Organe de către Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) şi Agenţia Naţională de Transplant (ANT). Scopul este transmiterea mesajelor de susţinere şi încurajare a pacienţilor (transplantaţi sau aflaţi încă pe listele de aşteptare) dar şi a donatorilor de organe şi a familiilor care au acceptat donarea.

Conform rapoartelor Agenţiei Naţionale de Transplant, în 2020 au fost efectuate 316 proceduri de transplant (rinichi, ficat, cord, plaman) de la 66 Donatori Îngeri şi 63 Donatori în viaţă. La începutul lui 2021 pe listele de aşteptare pentru transplant se aflau 5225 pacienţi. Fiecare dintre ei îşi donează corpul pentru a duce mai departe o fărâmă de viaţa de la un semen pentru care nu se mai poate face nimic.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt