Un asteroid „potenţial periculos”, valorând peste 4,7 miliarde de dolari, va trece în acest weekend pe lângă Pământ

Un asteroid „potenţial periculos”, valorând peste 4,7 miliarde de dolari, va trece în acest weekend pe lângă Pământ

Un asteroid „potenţial periculos”, potrivit clasificărilor NASA, mai mare decât Turnul Eiffel, va trece în acest weekend „în apropiere” de Pământ. În afară de potenţialul de pericol pe care îl prezintă, asteroidul Nereus mai are un potenţial imens: depozitele de minereuri aflate în compoziţia sa valorează peste 4,7 miliarde de dolari. 

Asteroidul în formă de ou, numit 4660 Nereus, are dimensiunea de 330 de metri pe axa lungă şi se va intersecta cu orbita Pământului la o viteză de 23.700 km/h, sâmbătă, pe 11 decembrie. Corpul ceresc nu se va lovi de Pămînt, însă va fi la cea mai mică distanţă faţă de noi din ultimii 20 de ani, scrie Space.com.

Nereus, botezat după zeul grec al mării, fiul zeiţei Gaia - personificarea Pământului -, va trece la „doar” 3,86 milioane de kilometri de noi, adică de aproximativ zece ori distanţa Pământ-Lună. Distanţa poate părea imensă, dar la nivel cosmic e „la o aruncătură de băţ”. 

Afla mai multe despreasteroidpamantpericol
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt