Turcia, paradisul gusturilor orientale

Turcia, paradisul gusturilor orientale

Turcia rămâne destinaţia preferată de români pentru perioada concediilor. Pe lângă plajele superbe şi istoria bogată, aspectul căruia nimeni nu-i poate rezista este mâncarea. De la aperitive la kebab şi până la baclava, gastronomia turcească nu dezamăgeşte niciodată.

Aşa sunt servite baclavalele în Gaziantep, oraş în care s-a preparat întâia oară cunoscutul desert. De altfel, în întreaga Turcie există o cultură gastronimică în centrul căreia stau dulciurile.

Turismul gastronomic ia amploare de la an la an. Vizitatorii sunt ghidaţi în locurile unde pot gusta cele mai autentice produse locale şi unde pot urmări procesul de preparare a bucatelor. Pizza turcească este doar una dintre reţetele care devin tot mai populare.

Însă nicio experienţă orientală nu este desăvârşită fără o vizită în bazar. Gustările de aici sunt cele mai savuroase. În plus, nimeni nu pleacă acasă cu mâna goală.

Turismul reprezintă a treia cea mai importantă industrie din economia Turciei. De la an la an, tot mai mulţi români aleg să-şi petreacă concediul în Ţara Sultanilor. În 2019, ultimul sezon neafectat de pandemie, peste 420 de mii de conaţionali au vizitat această ţară.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt