Turcia, o cultură fascinantă. Oraşul Hatay, adevărat templu al creştinismului

Turcia, o cultură fascinantă. Oraşul Hatay, adevărat templu al creştinismului

Turcia este cu siguranţă una dintre ţările cu cele mai fascinante culturi de pe planetă. Aici au trăit de-a lungul anilor nenumărate civilizaţii, şi fiecare şi-a pus amprenta pe ceea ce reprezintă astăzi ţara din Orientul Mijlociu. Monumentele ridicate de romani sau de otomani dăinuiesc şi astăzi în cele mai importante oraşe istorice şi sunt printre principalele motive pentru care atrag turişti şi în alte locaţii decât cele de la malul mării. Urmează un reportaj impresionant despre oraşul Hatay, realizat de colegii noştri Cristian Cozmaciuc şi Adrian Negru.

Regiunea asiatică a Turciei este unul dintre locurile cu cea mai mare încărcătură istorică de pe Planetă. Cel mai bine vorbesc despre această bogăţie culturală oraşele Hatay şi Gaziantep, care oferă zeci de monumente şi locaţii de vizitat pentru pasionaţii de istorie.

Oraşul Hatay este un adevărat templu al creştinismului. Biserica Sfântului Petru este locul unde păzitorul Raiului a răspândit credinţa împărtăşită de Iisus după Învierea Sa. Iar pe muntele „miracolelor”, din împrejurimile oraşului Hatay, poate fi vizitată Mănăstirea Sfântului Simeon cel Mare.

În Hatay există chiar şi un hotel care este, în acelaşi timp, şi muzeu. În urmă cu câţiva ani, cei ce au vrut să ridice hotelul au avut o surpriză atunci când au descoperit ruinele unei cetăţi romane datând din secolul al doilea.

Anual, zeci de mii de turişti, şi nu numai, ajung în aceste locuri care te încarcă spiritual. Alte locaţii celebre din Hatay sunt Copacul lui Moise, crescut din bastonul înfipt în pământ de către profet, şi Peşterea Beşikli. În anul 2021 Turcia a fost vizitată peste 400.000 de români, cifră apropiată de cea de dinainte de pandemie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt