Sărbători cu soare în Malta

Sărbători cu soare în Malta

Baie în piscină, minicroazieră pe mare, sesiune de scufundări… Cum ar fi să avem parte de astfel de activităţi în mjlocul iernii? Nu la noi, evident, dar Mediterana este permenent o oază de relaxare pentru cei care tânjesc după soare chiar şi în timpul sărbătorilor de iarnă. Agenţiile de turism şi-au pregătit ofertele speciale pentru noaptea dintre ani în destinaţii exotice, iar preţurile sunt comparabile cu un sejur petrecut în orice staţiune populară din ţară.

Malta este una dintre cele mai apreciate destinatii turistice din regiunea Mediteraneeană şi foarte accesibilă pentru români. Există zboruri directe în fiecare săptămână, iar pasionaţii de călătorii şi istorie au ce să descopere. De la capitala Valleta, cu muzee, magazine şi cafenele pe care le întâlneşti la tot pasul, până la cetăţi fortificate şi situri arheologice care mai poartă încă urme ale evenimentelor petrecute aici în urmă cu sute de ani.

Malta este compusă din 3 insule, aşa că plimbările cu barca sunt ceva obişnuit. Iar pe lângă ţărmurile dantelate şi stâncile spectaculos sculptate de natură, turiştii pot admira şi monumente de spiritualitate precum Catedrala Ta PINU, unde se spune că se înfăptuiesc miracole, sau Citadella, care oferă o privelişte 360 de grade asupra insulei Gozo.

Dacă ajungeţi în Malta nu rataţi nici Portul Marsaxlokk, unde puteţi interacţiona cu pescarii şi încerca gastronomia locală.

Clima mediteraneană face din Malta o destinaţie perfectă pentru vizitare inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă. Pentru noaptea dintre ani de exemplu, agenţiile vin cu oferte speciale. Un pachet cu 5 nopţi de cazare, mic dejun şi petrecere de revelion începe de la 599 de euro de persoană.

Zborul direct şi transferul de la şi către aeroport este de asemenea, asigurat, precum şi asistenţă turistică în limba română pe toată durata sejurului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt