Litoralul pentru toţi, campania pe care mulţi o aşteaptă să se bucure de câteva zile la mare, promite preţuri mici, dar realitatea de la recepţie arată ca multe sunt minciuni. Programul a început azi, iar preţurile ar trebui să fie mai mici decât în sezon, chiar şi cu 70%. Însă, surpriză, ofertele de la multe hoteluri nu se potrivesc deloc cu cele ale agenţiilor de turism. Concret, sunt ori mai scumpe decât apar în program, ori nu există deloc.
Până pe 18 iunie, 25 de hoteluri oferă în programul Litoralul pentru toţi, reduceri la cazare de pina la 70% faţă de vârful sezonului. La agenţii, reducerile iau imediat ochii. Însă la hoteluri, realitatea e cu totul alta: preţurile sunt mai mari decit în ofertă.
Dar 10% nu reprezintă 50% din preţ, aşa cum scrie agenţia pe site-ul său. Iar oamenii nu ştiu de această diferenţă, extrem de importantă pentru buzunarele lor. Reducerea de 50% ar fi aplicată preţului din vârf de sezon. Doar că agenţia are un preţ, iar hotelul altul. Concluzia: se face mult marketing. Pe lângă preţurile mai mari, sunt şi hoteluri care s-au înscris în program, dar sunt încă închise.
Românii care vor să-şi cumpere o vacanţă în extrasezon sunt sfătuiţi să caşte bine ochii la oferte. Cu toate acestea, campania Litoralul pentru toţi rămâne o şansă la vacanţă pentru cei cu bani puţini. Preţurile pentru o noapte de cazare încep de la 50 de lei.
Hotelierii ies în pierdere cu aceste oferte în perioada de extrasezon, câştigă în schimb publicitate şi îşi fidelizează turiştii.