FOTO - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, fără curse anulate, dar cu posibile întârzieri

FOTO - Trafic aerian normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei, fără curse anulate, dar cu posibile întârzieri
foto: Pixabay

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă, sâmbătă dimineaţă, că traficul aerian este normal, în condiţii de iarnă, pe aeroporturile Capitalei. Nu există curse anulate din cauza vremii, dar pot apărea întârzieri, din necesitatea degivrării aeronavelor.

”Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, dar în parametri normali, conform planului de zbor. Aeronavele aterizează şi decolează în siguranţă. Nicio cursă nu este anulată din motive meteo”, a transmis, sâmbătă, CNAB, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că unele zboruri pot înregistra întârzieri generate de necesitatea degivrării aeronavei, care se efectuează după îmbarcarea pasagerilor.

”Pistele, platformele şi căile de rulare a aeronavelor sunt deschise şi operaţionale, fiind asigurate condiţiile pentru desfăşurarea operaţiunilor aeriene”, a mai menţionatn compania.

Se intervine constant cu utilajele proprii pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii bune de operare.

”Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti asigură pasagerii că face toate eforturile necesare pentru derularea în siguranţă şi securitate a tuturor operaţiunilor de pe aeroporturile pe care le gestionează”, a mai transmis CNAB.

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de www.bucharestairports.ro.

Potrivit ANM, la ora 08.00, stratul de zăpadă din Capitală era cuprins între 10 şi 15 cm.

”Va continua să ningă slab, astfel că până la sfârşitul intervalului (ora 17.00 - n.r.) grosimea stratului de zăpadă va fi de 15...17 cm”, anunţă ANM: 

Vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 35...40 km/h. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade

Afla mai multe despreiarnatraficaerportavioane
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt