FOCUS PE PRIMII - O viaţă călător

FOCUS PE PRIMII  - O viaţă călător

Puterea visului unui om nu are margini, graniţe si nici vămi. Ne confimă asta Ciprian Enea, primul român care a vizitat toate cele 197 de ţări recunoscute de Organizaţia Natiunilor Unite. Se consideră cel mai bogat om din lume după această experienţă. O experienta care nu a însemnat mereu plaje, soare, pârtii de schi ori cafenele. Un curaj nemărginit şi poate şi puţină inconştienţă, l-au făcut să ajungă singur, fără escortă sau pază, în ţări ca Libia, Afganistan sau Yemen. A ştiut că mereu cineva acolo sus are grijă de el.

Pentru impresionanta colecţie de magneţi pe care o are Ciprian ,,călătorul bome, i-au trebuit mulţi ani. A ieşit din ţară de când avea 10 ani. Primul drum a fost la Budapesta. În liceu, când graniţele s-au deschis, a început să facă comerţ…aşa cum se făcea atunci.

Când nu a mai fost rentabil, a hotărât să revină la şcoală. Şi a început facultatea - Filozofie si Jurnalism, la Bucureşti. După 2 luni era deja angajatul unui reviste şi făcea reportaje în străinătate. La final de facultate, vizitase 15 ţări. L-a marcat enorm însă o călătorie pe Muntele Athos, la Schitul Prodromu .

Şi a ales. La întoarcearea acasă şi-a dat demisia şi şi-a propus să facă un milion de euro pentru a călători unde vrea el. A început o afacere pe cont propiru şi a scirs depre destinaţiile pe care le vizita. Era anul 2001. Presa îi aprecia opiniile. Ciprian era consultantul în turism care vobea din experienţele trăite pe viu . În 2008 se mândrea că văzuse deja 140 de ţări. Dar voia mai mult.

I s-a potrivit de minune şi ,,treaba asta” s-a transformat în proiectul vieţii lui. De pe listă mai lipseau cam 50 de destinaţii. Majoritatea se puteau vizita în conditii dure.

Aşa că singur şi-a construit intinerariul. Iar lista se tot micşora. De fiecare dată se întorcea cu poveşti demne de subiecte de film. În Yemen a plecat pe propria răspundere. Ţara era în razboi civil, controlată de rebeli, aşa că ambasada nu i-a acordat viza.

Nici pentru Tripoli nu a luat viză turistică. Şi acolo era conflict militar. A reuşit să obtina o viză de business, folosind o identitate profesională ”uşor schimbată” , spune el, şi asa a ajuns să vadă Leptis Magna, cea mai frumoasă cetate romană.

Şi aşa a ajuns la ultima destinatţe. Cea de care îi era temă, dar fără de care visul nu era complet - Republica Centrafricană. Una dintre cele mai sărace ţări ale lumii, unde riscul de a fi răpit, agresat sau chiar omorât pe motive religioase sau culturale ajunge şi la 87% . Nu şi-a permis escortă militară,aşa cum este recomandat iar şoferul care trebuia să-l preia de la aeroport…nu a apărut.

Drumul a fost cumplit, spune Ciprian. Şoseaua era un câmp bombardat şi peste tot erau oameni, gata să facă orice pentru a supravieţui….şacali. Atunci i-a fost teamă pentru viaţa lui, dar s-a întors acasă victorios. L-au aşteptat copiii - Sabin, Matilda şi Rares….dar şi soţia lui, Carla.

Un vis care defapt este al lor, al tuturor. Carla a vizitat peste 100 de ţări, Sabin şi Matilda peste 50, iar Rareş la 7 ani şi jumătate a văzut deja 44 de ţări.

Ciprian este este acum un om implinit. Are o agenţie de turism, hoteluri, scrie cărti şi este tătic cu normă întreagă. Şi da, între timp, a făcut şi milionul de euro. Dar l-a investit in libertate. În bucuria lor de a vedea lumea.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt