Vacanţele s-ar putea scumpi, avertizează experţi din turism: „La începutul lunii iunie, tarifele vor exploda”
Vacanţele se vor scumpi anul acesta.
Vacanţele se vor scumpi anul acesta.
Planificarea unei vacanţe devine o misiune tot mai grea, în condiţiile în care regulile de călătorie se schimbă des din cauza pandemiei.
Faptul că pandemia a afectat turismul românesc nu este o noutate.
Roger Federer şi Robert De Niro fac spectacol.
Dorul de libertate al românilor după o perioadă atât de plină de restrictii, se tratează doar cu o vacanţă! Sute de români sunt în aceste zile în Grecia sau în Turcia.
Diversitate.
După un an zbuciumat care ne-a ţinut multă vreme, departe unii de alţii, românii au ales ca în acest an să fie alături de cei dragi în locuri care sa le ofere linişte şi pace.
Fără îndoială, Spania şi Grecia sunt două ţări binecuvântate.
Fie că vorbim de Thasos, Mykonos ori altă destinaţie din Grecia pregătirile sunt în toi! Hotelierii aşteaptă acum săfie vaccinaţi! Până atunci,toţi angajaţi vor fi testaţi de două ori pe săptămână.
Autorităţile franceze au anunţat joi noi măsuri de relaxare a restricţiilor antiepidemice actuale.
Un grup de turişti români sunt blocaţi în Colombo, Sri Lanka, de câteva zile, după ce unul dintre ei a fost testat pozitiv.
Peste nici o săptămână, restricţiile din Grecia încep sa fie ridicate.
Thasos, una dintre destinaţiile estivale preferate de români, se pregăteşte pentru primirea oaspeţilor.
Grecia şi-a deschis graniţele pentru turişti dar timid, pentru că restricţiile au rămas valabile până a doua zi de Paşte.
Se pregătesc distracţii noi pe Litoral pentru minivacanţa de Paşte şi întâi Mai.
Turiştii americani ar putea să călătorească din nou în vacanţă în Europa începând din această vară dacă se vaccinează împotriva Covid-19.
Turcia nu oferă doar posibilitatea unui sejur relaxant, ci şi un mix de istorie şi distracţie.
Numărul total de turişti participanţi la acţiunile organizate în anul 2020 de către agenţiile de turism cu activitate de organizare şi de cele cu activitate intermediară a fost de 900.
După un an plin de restricţii, Turcia a dat startul la concedii.
După o perioadă în care părinţii au stat mult timp împreună cu copiii, închişi în casă, visează la un concediu numai pentru ei.
Resorturile din Turcia pun la dispoziţie tot ce ai nevoie pentru o vacanţă de vis.
Veşti bune pentru românii care vor să îşi petreacă vacanţa în Grecia.
În ciuda faptului că şi-a deschis graniţele pentru turişti, Grecia menţine restricţii dure.