Tramvaie care frânează singure şi o iau înapoi

Tramvaie care frânează singure şi o iau înapoi

Au cheltuit zeci de milioane de euro pentru tramvaie noi, iar problemele au început deja să apară. La Iaşi, vatmanii se plâng că tramvaiele care au fost cumpărate anul trecut de municipalitate, din fonduri eurone, nu-i mai ascultă: frânează singure şi merg înapoi. Primăria susţine însă că defecţiunile apărute nu sunt chiar atât de grave pe cât par.

Incidentele au apărut în ultima parte a anului trecut. Vatmanii au semnalat că cel puţin 6 din cele 12 tramvaie care au ajuns în 2022 la Iaşi au suferit defecţiuni. Toate s-au produs în zone în care erau separatoare de reţea.

Compania de transport public a scos tramvaiele cu probleme de pe traseu. Acum se fac verificări împreună cu reprezentanţii firmei de la care au fost achiziţionate.

Şi călătorii au observat întârzierile mari de pe trasee, iar unele tramvaie ajung foarte des la depou. Şi, totuşi, edilul Iaşului susţine că nu sunt probleme mari.

În Iaşi au fost aduse până acum 14 tramvaie produse de firma turcă. Urmează să mai vină două. Preţul total: 32 de milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene.

foto: facebook.com/ctpiasi

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt