Creşte preţul la energie
De la 1 iulie, peste jumătate din români vor plăti mai mult pentru energia electrică.
Fata partenerei de viaţa a lui Vela, numită vicepreşedinte peste Ariile Protejate. Interese financiare pentru familie şi prieteni
Andra Pleşa, fiica partenerei fostului ministru de Interne Marcel Vela, a fost numită în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu, publicată în Monitorul Oficial.
Mike Pence şi soţia sa au rămas „pe drumuri” după terminarea mandatului de vicepreşedinte
La terminarea mandatului său de vicepreşedinte, Mike Pence anunţa că se va întoarce în statul său de origine, Indiana, menţionând că vrea să respecte o promisiune făcută soţiei sale – „Nicăieri nu-i mai bine ca acasă”, spunea fostul vicepreşedinte, însă conform Business In.
Jurământ revoluţionar în Senat! SUA va avea un senator evreu, unul de culoare şi unul latin
Kamala Harris se află în Senat pentru prima dată după ceremonia de învestire în funcţia de vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii.
Vicepreşedintele SUA Mike Pence a fost evacuat
Vicepreşedintele Mike Pence, a fost evacuat din Capitol pe fontul violenţelor tot mai mari şi a protestelor din clădire şi din faţa ei.