Italia reduce la 4 luni administrarea dozei booster şi certificatul verde fără această doză va fi valabil 6 luni
Italia va începe din 10 ianuarie să administreze doza booster (supra-rapel) de vaccin anti-COVID-19 la patru luni după încheierea schemei de vaccinare din doua doze (sau după doza unică în cazul vaccinului Johnson&Johnson), faţă de termenul de şase luni din prezent, măsură decisă într.
Vaccinat sau concendiat
Letonia a devenit prima ţară din Uniunea Europeană care le permite angajatorilor să îşi concedieze angajaţii nevaccinaţi.
Malta va putea relaxa restricţiile în baruri şi restaurante numai pentru persoanele complet vaccinate
Play Barurile şi restaurantele din Malta vor putea să restricţioneze intrarea şi să accepte numai persoanele complet vaccinate începând cu 9 octombrie, a declarat ministrul Sănătăţii Chris Fearne, anunţând reguli mai relaxate pentru unităţile care aleg această măsură, relatează.
Statutul de vaccinat cu ambele doze anti-COVID nu e recunoscut de România, dacă prima doză a fost făcută peste hotare. Român: „Suntem mulţi în situaţia asta”
Mircea Iliescu, un cercetător român la Cambridge, Marea Britanie, a trecut printr-o situaţie din care reiese că statul român nu recunoaşte statutul de persoană vaccinată cu schema completă, dacă prima doză de ser anti-COVID este făcută peste hotare.
Cel mai vârstnic român, vaccinat
Cel mai bătrân român care s-a vaccinat are aproape 104 ani.
O jurnalistă, primul afgan vaccinat împotriva Covid-19
O jurnalistă marcantă este primul cetăţean afgan vaccinat în ţara sa, care a lansat marţi campania de imunizare a populaţiei împotriva COVID-19, relatează dpa.
Cea mai vârstnică persoană programată pentru vaccinare are 102 ani şi 7 luni, iar cea mai tânără are 15 ani şi 11 luni
Cea mai vârstnică persoană programată pentru vaccinare are 102 ani şi 7 luni, iar cea mai tânără are 15 ani şi 11 luni, a anunţat într-o postare pe Facebook reprezentanţii Platformei naţionale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.
Vacciant cu serul greşit
Campania de vaccinare din ţara noastră bifează o premieră nedorită! Un bărbat de 69 de ani din Gorj a fost vaccinat din greşeală la rapel cu o doză de Moderna deşi prima doză de ser a fost de la Pfizer.
Mesajul unui medic care s-a vaccinat: „O vorbă din bătrâni spune că anumite trenuri nu trec decât o dată prin gara lor”
Campania de vaccinare în România intră în a treia zi, după ce peste 2
O nouă formă de Covid, în Anglia
O nouă versine a virusului care a declanşat pandemia de Covid-19 as fost detectată în mai multe localităţi din Marea Britanie