Cele două feţe ale Bisericii
Una e biserica, multe sunt vocile.
Anchetă la DSP Suceava
Anchetă la Direcţia de Sănătate Publică Suceava! Doi angajaţi sunt suspectaţi că s-ar fi vaccinat fictiv.
Un nou vaccin anti-COVID, în stadiu de autorizare în UE. Nuvaxovid foloseşte tehnologie diferită de vaccinurile deja aprobate
Producătorul farmaceutic Novavax a depus cerere de autorizare a vaccinului său împotriva COVID în Uniunea Europeană, a anunţat Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).
Certificatul verde agită coaliţia PNL-PSD
Obligativitatea certificatului verde la locul de muncă agită spiritele în coaliţia PNL-PSD.
Este exclus ca nevaccinaţii să îşi plătească spitalizarea
Social-democraţii nu vor susţine amendamentul depus de PNL în Parlament prin care persoanele nevaccinate care se îmbolnăvesc de COVID-19 şi sunt internate în spital trebuie să achite costurile spitalizării, a declarat deputatul PSD Neamţ Ciprian Şerban.
Vaccinarea copiilor de 5-11 ani, din noiembrie
Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani ar putea începe în România după 25 noiembrie.
Revoluţionar: vaccin anti-Covid inhalabil
China a dezvoltat un nou tip de vaccin anti-covid! Acesta foloseşte o tehnologie total diferită şi este inhalabil.
Israelul vaccinează copiii anti-Covid
Israelul a dat undă verde vaccinării anti-covid la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani , cu serul Pfizer.
883.350 doze de vaccin Pfizer au ajuns luni în ţară
Un număr de 883.
80.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Numărul celor care au făcut prima doză este în scădere
80.
Focus pe vaccinare - Vaccinarea îi salvează pe britanici de la moarte
Marea Britanie este una dintre ţările europene care se confruntă acum cu un val uriaş de infectări.
