Explozia preţurilor la energie scumpeşte cazarea la munte şi chiar tarifele la telecabine şi telescaune
Argumentând prin majorarea cu 25% a tarifelor la utilităţi şi la produselor necesare pentru buna funcţionare a activităţii turistice, hotelierii din Poiana Braşov au anunţat că sunt obligaţi să mărească preţurile la cazare cu până la 15%.
Accidente în care au fost implicate teleferice şi telescaune (cronologie)
Cel puţin 12 persoane au murit la 23 mai 2021, în urma căderii unei cabine de teleferic la Stresa, staţiune balneară din Piemont, pe malul lacului Maggiore, în nordul Italiei, conform unui nou bilanţ provizoriu al echipelor de intervenţie, citat de AFP.