Suedia spune că a primit asigurări de securitate din partea Statelor Unite, pentru perioada în care îi va fi procesată aderarea la NATO
Suedia spune că a primit asigurări din partea Statelor Unite că va primi sprijin în perioada în care va fi procesată cererea sa de aderare la NATO, relatează Reuters.
Franţa susţine Republica Moldova în faţa ''riscurilor de destabilizare''
Franţa susţine Republica Moldova în faţa "riscurilor de destabilizare", a declarat marţi ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, după o serie de explozii în regiunea separatistă prorusă Transnistria, vecină cu Ucraina aflată în război, potrivit France Presse.
Evgheni Rîlov, dublu campion olimpic, suspendat de FINA 9 luni, după ce participat la o manifestaţie pentru sprijinirea invaziei ruse din Ucraina
Dublul campion olimpic rus Evgheni Rîlov, care a participat la concertul de la Moscova împreună cu alţi sportivi de top pentru a-şi arăta sprijinul pentru invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin, a fost suspendat 9 luni de către Federaţia Internaţională de Nataţiie (FINA).
Apicultorii români, susţinuţi cu fonduri europene prin intermediul GAL-urilor
Susţinerea apicultorilor din două zone ale ţării – este colaborarea anunţată recent în Prahova de GAL Valea Someşului şi GAL Colinele Prahovei.
Susţinere de 659,5 milioane de euro pentru Republica Moldova
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că la conferinţa de la Berlin dedicată susţinerii Republicii Moldova au fost declarate angajamente financiare de aproape 660 de milioane de euro şi de relocare pentru 12.
Germania ia măsuri penale împotriva folosirii literei ”Z”, un simbol al susţinerii războiului lui Putin în Ucraina
Două landuri germane mari, Bavaria şi Saxonia Inferioară, anunţă că vor inculpa penal orice persoană care foloseşte în public litera ”Z” - înscrisă pe vehcule şi uniforme ale forţelor ruse de invazie în Ucraina, care a devenit un simbol al unităţii în favoarea războiului lui V.
David Beckham susţine copiii din Ucraina
Încă o celebritate se alătură cauzei copiilor refugiaţi din Ucraina.
Protest de susţinere pentru Ucraina, organizat de Greenpeace România şi alte 11 organizaţii civice
Greenpeace România, alături de alte 11 organizaţii civice participă, sâmbătă, la un protest comun de susţinere pentru Ucraina, organizat în Capitală pe traseul Piaţa Victoriei - Ambasada Rusiei la Bucureşti.
Pink Floyd, Madonna, Sting şi The Cure, printre vedetele rock şi pop-rock care sprijină Ucraina
Condamnările vehemente din partea cântăreţei Madonna, turneul anulat în Rusia de Iggy Pop, retragerea albumelor trupei Pink Floyd de pe platformele online ruseşti, apelul la donaţii lansat de Sting şi tricourile vândute în scopuri caritabile de grupul The Cure se numără printre iniţiat.
Mizăm pe susţinerea României pentru acceptarea cererii Republicii Moldova de aderare la UE
"Noua realitate din regiune ne cere să acţionăm ferm şi hotărât.
Bani europeni pentru economie
România va cere Uniunii Europene ca toate fondurile comunitare care nu s-au cheltuit din bugetele multianualeprecedente să meargă în măsuri de sprijin pentru economie.
Peste jumătate dintre români declară că s-au implicat în acţiuni de susţinere şi întrajutorare a refugiaţilor ucraineni (studiu)
Aproximativ 52% dintre români declară că s-au implicat în acţiuni de susţinere şi întrajutorare a refugiaţilor ucraineni, iar 61% spun că intenţionează să se implice, arată un studiu realizat de Reveal Marketing Research.