261 de spitale publice şi private din totalul de 763, acreditate de Autoritatea de Management al Calităţii în Sănătate în aproape 5 ani. Cele neacreditate nu pot avea contract cu CNAS / Ce înseamnă pentru pacienţi să fie trataţi în spitale acreditate
Medicul Vlad-Teodor Berbecar, preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), instituţie publică aflată în suborninea Guvernului a explicat pentru News.
Mesajul unui medic român din Londra:„Este sigur un om că iese viu dintr-un salon din România?“
Medicul Roxana Hotoboc spune că spitalele româneşti şi-au îmbunătăţit condiţiile, însă incendiile din ultimul an sunt dovada că acestea nu sunt locuri sigure pentru pacienţi.
Valul 4 începe să facă ravagii
În fiecare zi,tot mai multe localităţi intră pe lista celor în care rata de incidenţă a cazurilor de Covid 19 trece de 6 la mia de locuitori.
Multe din secţiile de terapie intensivă COVID din Bucureşti sunt pline
Ministrul demisionar al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat marţi că multe secţii de terapie intensivă din Bucureşti pentru bolnavii de COVID erau pline luni şi a precizat că s-au identificat spitale care au preluat şi în valul trei pacienţi infectaţi cu noul coronavirus în veder.
Valul 4, aşteptat cu paturi mai multe
În aşteptarea valului 4, la Timişoara creşte numărul de paturi pentru viitori pacienţi infectaţi cu SARS-CoV 2.
Valul 4 al pandemiei se apropie şi în România. Medic: Va fi din nou „măcel” în spitale
Valul al patrulea al pandemiei riscă să fie şi mai agresiv decât cel anterior.
China interzice accesul nevaccinaţilor în supermarketuri, şcoli, spitale, mijloace de transport şi alte locuri publice
China va interzice accesul persoanelor nevaccinate împotriva Covid-19 în şcoli, spitale, parcuri, supermarketuri, mijloace de transport în comun şi alte locuri publice, potrivit Insider.
Un medic plecat la 4 ore
Pierdem în continuare medici chiar dacă salariile au crescut în ultimii ani.
Spitalele se pregătesc pentru valul patru
Numărătoarea inversă până la valul patru al pandemiei, poate cel mai violent de până acum, a început! Nouă cazuri de infectare cu tulpina Delta au fost depistate numai în zona Moldovei.
Substanţe expirate folosite la analize
Reactivi expiraţi şi substanţe toxice inundă multe dintre spitalele din România.
Israel, una dintre campioanele vaccinării, grav lovită de varianta Delta. Numărul cazurilor Covid s-a dublat de la o săptămână la alta
Israel, una dintre ţările campioane la nivel planetar atunci când vine vorba despre vaccinarea anti-Covid, se confruntă din nou cu o creştere exponenţială a cazurilor de coronavirus.
Pacienţi arşi de vii, niciun vinovat
În ultimul an, în România, au avut loc mai multe incendii în spitale.