
NASA a ales SpaceX pentru următoarea sa misiune cu echipaj uman pe Lună
NASA a ales compania spaţială privată SpaceX, condusă de Elon Musk, pentru a trimite următorul echipaj de astronauţi americani pe Lună, într-o misiune care va reprezenta o premieră după anul 1972, a anunţat vineri agenţia spaţială americană, citată de AFP, citată de Agerpres.

Arabii au ajuns pe Marte
Sonda spaţială Al-Amal a Emiratelor Arabe Unite a transmis rimele fotografii de la intrarea cu succes pe orbita planetei Roşii.

Românii pot primi ajutor de la stat 200.000 de euro dacă îşi fac firmă de reparat nave spaţiale la sat
Deşi sună ca o glumă, ”întreţinerea şi repararea navelor spaţiale” poate fi înregistrată ca activitate la Registrul Comerţului şi poate primi fonduri - dacă activitatea are loc în mediul rural Potrivit AvocatNet, o firmă care se ocupă cu ”Întreţinerea şi repararea navelor sp.

Emiratele Arabe Unite au făcut istorie, ca prima ţară arabă a cărei sondă spaţială a intrat pe orbita Marte
Emiratele Arabe Unite au făcut marţi istorie, devenind prima ţară arabă a cărei sondă spaţială a intrat pe orbita Marte, transmite CNBC.