Primăria Sectorului 4 amenajează primul centru mobil de vaccinare împotriva COVID-19, destinat imunizării copiilor din Capitală
Copiii cu vârste cuprinse între 12-15 ani, pentru a căror vaccinare Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat folosirea serului produs de Pfizer-BionTech, vor putea fi imunizaţi împotriva COVID-19, în primul centru mobil de vaccinare din Capitală, destinat adolescenţilor.
Sprijin pentru sectorul vitivinicol. Depozitarea vinului care nu ajunge în comerţ se va face în siguranţă
În şedinţa Guvernului din data de 27 mai 2021 a fost aprobată o Hotărâre care completează Hotărârea Guvernului nr.
Consiliul Tineretului din România solicită păstrarea în PNRR a propunerii privind dezvoltarea unei economii verzi
Consiliul Tineretului din România (CTR), alături de organizaţiile iniţiatoare ale Rezoluţiei Tinerilor din România, solicită păstrarea propunerii privind dezvoltarea unei economii verzi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Ziua, angajatul şi topul de hârtie
Şi dacă tot vorbim despre austeritate….
Peste 10.000 de maşini vor fi ridicate în Sectorul 6 din Bucureşti, începând de miercuri
În Sectorul 6 a început campania de ridicare de pe domeniul public a maşinilor abandonate.
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a reclamat o cursă de maşini Brigăzii Rutiere: „Ofiţerul de serviciu, pe care l-am deranjat de Paşte, m-a luat la mişto”
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, a reclamat o cursă de maşini care se derula pe bulevardul Aviatorilor, doar pentru a i se închide telefonul de către reprezentanţii Brigăzii Rutiere Bucureşti.
Fermierii propun autorităţilor implementarea unui Plan Naţional Strategic al Cartofului pentru salvarea acestui sector
Clubul Fermierilor Români şi Federaţia Naţională "Cartoful" din România propun autorităţilor implementarea unui Plan Naţional Strategic al Cartofului, pentru salvarea unui sector economic aflat în mare dificultate şi echilibrarea balanţei comerciale, care acum înregistrează un deficit.
Ziua Pământului - Zeci de saci de gunoaie strânşi din Delta Văcăreşti de angajaţi ai Primăriei Sectorului 4 şi de voluntari de la Asociaţia Alianţă Pentru Pădure şi de la Asociaţia Studenţilor Geografi din Universitatea Bucureşti
Zeci de saci de gunoaie a fost strânşi din Delta Văcăreşti jloi, de Ziua Pământului, de angajaţi ai Primăriei Sectorului 4 şi de voluntari de la Asociaţia Alianţă Pentru Pădure şi de la Asociaţia Studenţilor Geografi din Universitatea Bucureşti.
Consilierii locali ai PNL anunţă că nu vor vota bugetul Sectorului 1 motivând că este ilegal
Consilierii locali ai PNL anunţă că nu vor vota bugetul Sectorului 1, propus pentru a doua oară de primarul Clotilde Armand, pe motiv că este ilegal, întrucât este construit pe baza unei organigrame suspendate de Tribunalul Bucureşti.
Zeci de mii de cetăţeni din Sectorul 1 ar putea rămâne fără internet
Cel mai bogat sector al Capitalei şi locul unde este cea mai mare concentrare de sedii de mari corporaţii şi importanţi jucători din IT&C ar putea rămâne peste noapte fără internet, cablu şi telefonie fixă.
Nicuşor Dan, la DNA pentru PUZ-ul din Sectorul 3: Îi consider vinovaţi pe Gabriela Firea şi fostul arhitect-şef al Capitalei
Nicuşor Dan, primarul Capitalei, merge joi la DNA, unde va fi audiat în legătură cu o plângere penală pe care a depus-o în 2019, în care reclama ilegalităţi în Planul Urbanistic Zonal Sector 3.
Am sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 în legătură cu situaţia de la 'Babeş'
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Spitalul "Victor Babeş".