Emiratul talibanilor. Şcolile s-au redeschis în Afganistan, însă numai pentru băieţi
Numai băieţii au primit permisiunea să se întoarcă sâmbătă la şcoală în colegiile şi liceele din Afganistan, o măsură deplânsă de UNICEF, care a îndemnat noul regim taliban „să nu lase fetele deoparte”, relatează AFP.
Alexandru Rafila: Varianta Delta nu îi afectează mai mult pe copii. Soluţia pentru a păstra şcolile deschise
Datele statistice arată că persoanele cu vârste de peste 60 de ani sunt în continuare categoria cel mai afectată de tulpina Delta a coronavirusului, iar copiii nu sunt afectaţi mai mult de această tulpină, a spus la Digi24 medicul Alexandru Rafila, care este şi parlamentar PSD.
Virusolog român din SUA, despre cum s-au descurcat şcolile americane pe timp de pandemie: Purtarea măştii a fost monitorizată extrem de ferm
Dr.
Al doilea an de şcoală în pandemie
Bucuria începerii şcolii a fost umbrită şi anul acesta.
Municipalitatea a investit, de la începutul anului, peste 34 milioane lei pentru şcoli şi grădiniţe
Primăria municipiului Galaţi a continuat şi anul acesta investiţiile în educaţie, alocând peste 34 milioane lei pentru lucrări de modernizare, dotări şi reparaţii în unităţile de învăţământ, informează, marţi, Biroul de presă al instituţiei.
Nu se ştie cât vor fi şcolile deschise; nu toate au fost pregătite pentru noul an şcolar
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că, şi în acest an, emoţia primei zile de şcoală este umbrită de frustrare, pentru că nu se ştie pentru cât timp şcolile vor fi deschise.
Nereguli în şcoli înainte de deschidere
În Capitală, masca de protecţie devine obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul şcolilor, începând de luni.
Azi se decide dacă masca va redeveni obligatorie în apropierea şcolilor, în Bucureşti. Stoica: Măsura e necesară
Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti se reuneşte astăzi pentru a discuta despre o posibilă introducere a obligativităţii purtării măştilor de protecţie pe o rază de 50 sau 100 de metri în jurul şcolilor.
Învăţătorii din România au cele mai numeroase clase cu elevi din Uniunea Europeană
În şcolile primare din Uniunea Europeană există, în medie, 14 elevi la un învăţător, însă clasele din România sunt cele mai numeroase, în condiţiile în care în anul 2019 erau aproape 20 de elevi la un învăţător, în timp ce în Grecia erau 8,7 elevi la un învăţător, arată d.
Reţeaua de medicină şcolară, la început de an şcolar - România are 680 de medici şcolari şi 3000 de asistenţi medicali la aproximativ 7000 de şcoli. Distribuirea lor în judeţe, inegală; există judeţe fără niciun medic şcolar
Reţeaua de medicină şcolară, la început de an şcolar, înseamnă 680 de medici şcolari şi 3000 de asistenţi medicali la aproximativ 7000 de şcoli.
Şase şcoli vor utiliza modele de predare-învăţare în sistem ”blended learning”
Ministerul Educaţiei a anunţat joi că a aprobat funcţionarea, începând cu anul şcolar 2021-2022, a şase şcoli pilot, în care se va preda-învăţa în sistem 'blended learning', cu predare alternativă cu prezenţă fizică şi online, la intervale periodice, şi în care se vor utiliza m.
Cuba nu îşi va redeschide şcolile înainte de vaccinarea tuturor copiilor de peste trei ani
Cuba nu îşi va redeschide şcolile până când toţi copiii din ţară cu vârste de peste trei ani nu vor fi vaccinaţi împotriva noului coronavirus, a anunţat ministrul cubanez al Educaţiei, Ena Elsa Velazquez, informează AFP.