Ministrul interimar al Sănătăţii: 8 pacienţi COVID au fost transferaţi joi în Ungaria
Opt pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 au fost transferaţi joi la clinici din Ungaria, a precizat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.
              Până luni cel târziu vom mai operaţionaliza paturi ATI în Bucureşti
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat joi seara că până luni cel târziu vor mai fi operaţionalizate paturi de terapie intensivă în Bucureşti, la Spitalul "Bagdasar-Arseni" şi Spitalul Colentina.
              În România nu mai sunt paturi libere la ATI
La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, transmite Ministerul Sănătăţii.
              Trei tineri nevaccinaţi, cu comorbidităţi, morţi de Covid în ultimele 24 de ore
Trei tineri din Iaşi, Galaţi şi Harghita au murit, în ultimele 24 de ore, după ce s-au infectat cu Covid-19.
              Lecţii gratuite de autopalpare a sânilor. Campanie de prevenire a cancerului mamar
De astăzi până pe 17 octombrie, bucureştencele pot învăţa cum să îşi facă autopalparea sânilor în mod corect.
              O nouă tranşă de Remdesivir a ajuns în spitalele COVID-19 din România
O nouă tranşă de Remdesivir, utilizat în cazul pacienţilor cu COVID-19, a ajuns în spitalele care au în tratament persoane infectate cu noul coronavirus.
              Lili Sandu dezvăluie care sunt intervenţiile estetice la care apelează
Mai multe celebrităţi din România au apelat până acum la intervenţii estetice.
Îmi place să cred că părinţii înţeleg că dacă elevii nu merg la şcoală, nu merg nici la mall. Stau acasă, evită pericolul
Ministrul demis al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Digi24, că deşi există cazuri de îmbolnăvire cu Covid în rândul elevilor şi profesorilor, media infectărilor în şcoală este sub media naţională.
              United Airlines va concedia 232 de angajaţi întrucât nu s-au vaccinat împotriva COVID-19
Compania United Airlines a anunţat miercuri că va concedia 232 de angajaţi care au decis să nu se vaccineze împotriva COVID-19, informează DPA.
              Un tribunal din Mexic ordonă vaccinarea minorilor, invocând dreptul la sănătate pentru colectivitate
Justiţia mexicană a cerut guvernului federal să vaccineze minorii cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani împotriva COVID-19.
              Rata de pozitivare în România se apropie de 30%. Peste 200 de decese raportate în ultimele 24 de ore
La nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost raportate 9.