Apelurile la 112, imposibile în zona Babele. Semnalul GSM este căzut din cauza viscolului
Salvamontiştii îi avertizează pe turiştii care se aventurează în această perioadă pe munte, în zona Babele, că din cauza viscolului puternic, semnalul GSM este căzut şi în caz de pericol nu pot suna nici la numărul de urgenţă 112.
Turist căzut de pe ATV într-o zonă muntoasă din Băile Olăneşti, recuperat de salvamontişti
Un turist care s-a accidentat luni după-amiază într-o zonă muntoasă din Băile Olăneşti a fost recuperat de echipele de intervenţie şi predat cu un traumatism la un picior echipajului SMURD trimis în zonă, a declarat coordonatorul Salvamont din staţiunea vâlceană, Marcel Andreescu.
Salvamontiştii au avut o zi de „foc” ieri. Au salvat 120 de persoane de pe munte iar 42 au fost duse la spital
Peste 110 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite în ultimele 24 de ore, în urma acţiunii salvatorilor montani fiind salvate 120 de persoane, dintre care 42 au fost transportate la spital.
Peste 90 de intervenţii de urgenţă, în ultimele 24 de ore
Peste 90 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite în ultimele 24 de ore, cele mai multe pentru zona Braşovului.
Turişti rătăciţi în munţii Iezer, recuperaţi de salvamont
Salvamontiştii din Argeş intervin, duminică seară, pentru recuperarea a doi turişti care au sunat la 112 şi au anunţat că s-au rătăcit în zona vârfului Iezer şi că nu au decât o lanternă cu ei.
Salvamont România: 33 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, în ultimele 24 de ore / 40 de persoane au fost salvate
Salvamontiştii din întreaga ţară au fost solicitaţi, în ultimele 24 de ore, pentru a interveni în 33 de situaţii.
Patru tineri s-au rătăcit şi au rămas blocaţi în noroi după ce au urmat indicaţiile GPS. Au fost găsiţi după miezul nopţii
Patru tineri s-au rătăcit sâmbătă seara cu maşina în extravilanul comunei Gura Caliţei, judeţul Vrancea, după ce au urmat indicaţiile GPS-ului.
Salvamontiştii anunţă o zi plină pe munte – La Poiana Braşov, în prima zi de sezon, s-au înregistrat şi primele accidente
Salvamontiştii anunţă că vineri a fost o zi plină pe munte, existând numeroase solicitări în întreaga ţară.
36 de apeluri de urgenţă la salvamont
Au fost 24 de ore pline pentru salvamontiştii din întreaga ţară.
Risc de avalanşă în Munţii Făgăraş
Serviciul Public Judeţean Salvamont Sibiu recomandă schiorilor să evite practicarea sporturilor de iarnă în Munţii Făgăraş, unde buletinul nivometeorologic indică un grad 4 din 5 de avalanşă.
Un cuplu din Bucureşti cu un bebeluş de 8 luni, recuperaţi de salvamontişti dintr-o zonă viscolită a masivului Ceahlău
Un cuplu din Bucureşti, care aveau cu ei un bebeluş de 8 luni, au fost recuperaţi, sâmbătă, de salvamontiştii nemţeni dintr-o zonă viscolită a masivului Ceahlău.
Parapantismul implicat în incidentul din Poiana Braşov are traumatisme la nivelul coloanei şi bazinului
Bărbatul care a rămas agăţat duminică cu parapanta în cablurile unei telecabine din Poiana Braşov şi, ulterior, s-a prăbuşit în gol are 49 de ani şi a suferit mai multe traumatisme la nivelul coloanei şi bazinului, a precizat ISU Braşov.