Turul României 2026 a cucerit inimile românilor şi a crescut spectaculos: de zece ori mai mulţi spectatori pe traseu, peste 2.500 de participanţi la competiţiile conexe şi peste 3.000 de preluări în mass-media
Turul României, cea mai importantă competiţie ciclistă autohtonă, a încheiat una dintre cele mai memorabile ediţii din istoria sa. Între 9 şi 13 septembrie 2026, o caravană formată din peste 250 de persoane, 100 de maşini şi 40 de motociclete a străbătut un traseu de peste 800 de kilometri. Organizată de Federaţia Română de Ciclism, alături de Agenţia Naţională pentru Sport şi Auchan România, ediţia din acest an a înregistrat o premieră prin debutul istoric de la Chişinău. Susţinerea acestui proiect de anvergură a reunit eforturile a peste 50 de instituţii publice şi companii. Cu peste 20 de echipe din 14 ţări la start, Turul României a oferit publicului un spectacol sportiv de elită. Totodată, cicliştii amatori de toate vârstele au putut experimenta atmosfera unei curse de rang internaţional prin cele 5 evenimente conexe organizate în oraşele-gazdă, la care s-au înscris peste 2.500 de copii şi adulţi.
Nicuşor Dan, de Ziua Imnului Naţional: „«Deşteaptă-te, române!» înseamnă astăzi educaţie, spirit critic şi respingerea dezinformării”
Behind the Scenes: cum se organizează Turul României, una dintre cele mai prestigioase competiţii cicliste din Sud-Estul Europei
Peste 800 de kilometri, 5 etape, 9 oraşe gazdă şi o caravană care se întinde pe 3 kilometri. Pentru spectatori, o etapă din Turul României înseamnă plutonul care trece în viteză şi atmosfera de la sosire. În spate, însă, stă o operaţiune logistică uriaşă: 12 luni de pregătiri, zeci de instituţii implicate şi sute de oameni mobilizaţi zilnic.
Turul ciclist al României 2026, anunţat la Chişinău împreună cu Guvernul Moldovei, cu o concluzie unanimă: un moment istoric pentru ambele ţări
În premieră, prima etapă a celei mai prestigioase competiţii cicliste din România va fi organizată integral pe teritoriul Republicii Moldova.
Zile negre pentru economia României. AUR acuză partidele politice: „Clasa politică poartă integral răspunderea pentru prăbuşirea economică”





