Paşaportul sanitar a permis evitarea a 4.000 de decese în Franţa (studiu)
Paşaportul sanitar a permis evitarea a aproximativ 4.
Senatul francez a aprobat introducerea paşaportului de vaccinare împotriva COVID-19
Senatul Franţei a aprobat în cursul nopţii de miercuri spre joi înăsprirea restricţiilor pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, inclusiv introducerea paşaportului de vaccinare, transmit dpa şi Reuters.
Proceduri noi de eliberare a Paşaportului COVID. Jurma: O soluţie excelentă pentru cei care se plâng că au anticorpi, dar nu pot fi incluşi în certificatul verde
Israelienii vor putea, în premieră, să obţină un certificat de recuperare după COVID-19, chiar dacă oficial nu au fost testaţi pozitiv la noul coronavirus, după ce autorităţile sanitare locale au schimbat procedura de eliberare a documentului.
Marocul a lansat paşaportul de vaccinare în ciuda protestelor
Marocul a lansat joi paşaportul de vaccinare anti-COVID-19, primul într-o ţară din Maghreb, dar al cărui caracter obligatoriu pentru accesul în spaţiile publice a suscitat proteste pe reţelele sociale, transmite AFP.
75% din şoferii români de TIR care ajung în Marea Britanie nu au paşaport, ceea ce va aduce un nou val de scumpiri
Marea Britanie solicită prezentarea unui paşaport valabil pentru toţi românii care intră pe teritoriul său, iar obligativitatea prezentării acestuia va aduce un nou val de scumpiri, în contextul în care 75% dintre şoferii de tir nu au acest document.
În Marea Britanie doar cu paşaportul
Se schimbă regulile de acces în Marea Britanie.
De la 1 Octombrie paşaportul devine obligatoriu pentru a călători în Regatul Unit
De la 1 octombrie 2021 cetăţenii români, asemenea tuturor cetăţenilor din ţările Uniunii Europene, nu vor mai putea folosi cartea de identitate ca document de călătorie în Regatul Unit, ci doar un paşaport valabil, aminteşte Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irla.
Proteste de amploare în Franţa
De mai bine de 2 luni şi jumătate, proteste masive zguduie weekend de weekend Franţa.
Franţa: Al zecelea weekend consecutiv de manifestaţii împotriva vaccinării şi paşaportului sanitar
Pentru al zecelea weekend consecutiv, în Franţa s-au organizat, sâmbătă, 180 de manifestaţii împotriva paşaportului sanitar şi a obligativităţii vaccinării angajaţilor cu anumite profesii, relatează Ouest France.
În Marea Britanie, doar cu paşaportul
Marea Britanie schimbă condiţiile de acces pe teritoriul său pentru cetăţenii Uniunii Europene.
Proteste împotriva certificatului digital
Francezii continuă protestele la adresa certificatului digital! Este deja a două lună în care sute de mii de oameni ies pe străzile Parisului dar şi a altor oraşe pentru a-şi cere drepturile .
Noi reguli de călătorie în Italia
Dacă aveţi în plan să călătoriţi în Italia trebuie să ştiţi că de la 1 septembrie vor intra în vigoare noi masuri guvernate de Green Pass.