Iohannis: ”Parteneriat solid între România şi SUA”
Preşedintele României, Klaus Iohannis a participat azi alături de premierul, Florin Cîţu, la recepţia organizată de ambasada Statelor Unite ale Americii cu ocazia sărbătoririi zilei independenţei.
Copiii dispăruţi, găsiţi cu ajutorul Facebook
Facebook se implică în cazurile copiilor dispăruţi în România.
Parteneriat între Municipalitate şi OAR Bucureşti pentru creşterea calităţii arhitectural-urbanistice din Capitală
Primarul general, Nicuşor Dan, şi preşedintele filialei Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România (OAR), Emil Ivănescu, au semnat un parteneriat-cadru între cele două instituţii pentru creşterea calităţii arhitectural-urbanistice din Capitală.
Cîţu: Pe termen scurt, va trebui să găsim o modalitate de a construi sau moderniza spitale în parteneriat public-privat
Guvernul va trebui să găsească, pe termen scurt, o modalitate pentru proiecte în parteneriat public-privat privind construcţia sau modernizarea spitalelor, având în vedere că acestea nu se pot realiza "peste noapte" din fonduri europene, a declarat, luni, premierul Florin Cîţu.
Iohannis, după ce Biden a depus jurământul: „Sunt convins că împreună vom continua să dezvoltăm parteneriatul strategic”
Preşedintele Klaus Iohannis i-a felicitat pe Joe Biden şi Kamala Harris, care au depus azi jurământul ca preşedinte şi vicepreşedinte al SUA.