75% dintre români acuză Rusia pentru invadarea Ucrainei
Românii acuză Rusia pentru invadarea Ucrainei şi susţin sancţiunile impuse de occident.
Ucraina, ţară ruptă în două
Ucraina este o ţară ruptă în două.
Cât crede Ludovic Orban că va rezista guvernul PSD-PNL
Fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a spus sâmbătă, la Digi24, că o construcţie precum cea dintre PSD şi PNL va rezista atâta timp cât ea va fi necesară social-democraţilor.
În perioada pandemiei, patru din zece români reuşesc să facă economii, faţă de două treimi înainte de pandemie
”În perioada pandemiei, aproximativ patru din zece români reuşesc să facă economii (39%), în condiţiile în care înainte de pandemie, într-o lună obişnuită, două treimi dintre respondenţi (68%) reuşeau să economisească”, relevă Studiul Digitalizarea sistemului bancar în perce
Firea: În băncile Guvernului există doar o doamnă, nu cred că e o notă foarte bune pentru trei partide care au un discurs european / Vom plăti cu toţii închiderea şcolilor peste ani, când tinerii români vor fi dezavantajaţi pe piaţa muncii europeană
Senatoarea PSD Gabriela Firea şi-a început discursul în plenul reunit de miercuri cu o remarcă şi anume că în Cabinetul Cîţu există o singură femeie ministru, Raluca Turcan