Norvegia elimină ultimele restricţii care mai erau în vigoare
Norvegia a ridicat sâmbătă ultimele restricţii anti-COVID-19 care mai erau în vigoare, între care purtarea obligatorie a măştii şi regula de un metru de distanţare fizică, în pofida unei creşteri a numărului de infecţii cu varianta Omicron, informează DPA.
Tot mai aproape de ieşirea din pandemie
Respirăm tot mai mult aerul de libertate, după aproape doi ani dificili de pandemie! "Vor dispărea toate restricţiile atunci când vom ieşi din starea de alertă"!, a spus astazi Ministrul Sănătăţii, iar acest termen va fi unul cât mai rapid.
Norvegia anulează examenele de sfârşit de an, pentru a treia oară din cauza pandemiei
Norvegia a anulat examenele scrise şi orale de sfârşit de an la gimnaziu pentru al treilea an consecutiv, măsură luată din cauza pandemiei, relatează vineri dpa.
Relaţiile amoroase la muncă, tot mai întâlnite
Pandemia ne-a pus pe mulţi dintre noi în faţa unei noi realităţi: aceea de a ne schimba aproape în totalitateobiceiurile.
Raed Arafat: Ne situăm pe un platou al valului 5
Vin veşti bune de la Guvern! Ne situăm pe un platou al valului 5, iar tendinţa este una de descreştere.
Europa se relaxează după doi ani de pandemie. Care sunt ţările care renunţă la restricţii şi nu mai impun masca de protecţie
Tot mai multe state anunţă planuri pentru relaxarea restricţiilor, după doi ani de pandemie.
Tot mai mulţi copii afectaţi de tulburările de limbaj
Pandemia a adus cu ea şi o creştere îngrijorătoare a tulburărilor de limbaj în cazul copiilor! Logopezii spun că lacentre vin tot mai mulţi părinţi îngrijoraţi, cu cei mici de mână.
Guvernul din Cehia menţine restricţiile la intrarea în ţară
Deşi guvernul liberal-conservator din Republica Cehă relaxează regulile anti-coronavirus, nu sunt prevăzute modificări la restricţiile impuse la intrarea în ţară, relatează marţi dpa.
11.469 de persoane vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore; 117 copii cu vârste între 5-11 ani
Un număr de 11.
CFR Călători primeşte 43,6 milioane de euro de la Comisia Europeană, în urma pierderilor uriaşe pe care le-a suferit
Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat în valoare de 43,6 milioane de euro destinat CFR Călători, pentru compensarea pierderilor suferite ca urmare a pandemiei COVID-19, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Sunt şanse ca România să fi atins imunitatea de turmă, iar valul 5 să se încheie în această primăvară
Din cele peste 400 de probe secvenţiate de la începutul valului 5, pe lotul studiat în ultima săptămână, procentul probelor cu noua tulpină Omicron a urcat la 100% şi doar 3 cazuri au fost identificate cu subvarianta BA.
Aproape 20 de şcoli şi grădiniţe din Timişoara fac, în continuare, ore online din cauza frigului din clase
Direcţia de Sănătate Publică Timiş anunţă că urmează să distribuie medicilor de familie şi centrelor de vaccinare tichetele de masă în valoare de 100 de lei pentru persoanele din judeţ care au finalizat schema de vaccinare în perioada 25 octombrie 2021 - 31 ianuarie.