Centralele individuale, interzise în blocurile noi
Centralele de apartament vor fi istorie.
Peste 300 de pacienţi, printre care copii şi nou-născuţi, evacuaţi în urma unui incendiu la SJU Suceava
Peste 300 de pacienţi internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava au fost evacuaţi, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.
Nou-născut, depistat mort la o platformă de deşeuri din oraşul Bender
Corpul neînsufleţit al unui nou-născut a fost depistat la o platformă de deşeuri din oraşul Bender, într-o cutie pentru încălţăminte.
Număr record de nou născuţi la Suceava în pandemie
Aproape patru mii de copii s-au născut în Suceava, în 2021, cei mai mulţi din ultimii 20 de ani.
Colegiul medicilor, urare de noul an
S-a terminat încă un an încărcat şi epuizant pentru cadrele medicale din ţara noastră.
Zeci de mii de protestatari pe străzile din Amsterdam
Anul Nou a venit cu noi proteste în mai multe ţări europene! Străzile din Amsterdam sunt pline! Cel puţin 25.
Ce îşi doresc românii în noul an
Prima duminică din an a fost una cu temperaturi ridicate în toată ţara.
Pluguşorul le-a vestit noul an
În Vrancea, în ajunul Anului Nou, satele au fost în mişcare.
Cu sorcova de Sfântul Vasile
În ziua de Sântul Vasile, prima din noul an, tradiţia spune că cei mici trebuie să meargă cu sorcova si cu semănatul.
Papa Francisc condamnă violenţa împotriva femeilor în mesajul său de Anul Nou: „A răni o femeie înseamnă a-l insulta pe Dumnezeu”
Papa Francisc a transmis sâmbătă un mesaj de Anul Nou prin care trage un semnal de alarmă privind violenţele comise asupra femeilor, considerând că astfel de fapte "îl insultă pe Dumnezeu", informează Reuters.
Un nou pavilion la Spitalul de Boli infecţioase Iasi
Un nou pavilion va fi ridicat în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase "Sf.
Un nou partid pe scena politică
Este oficial.